Social

Spitalul Județean suspendă vizitele în secțiile cu risc

Vizite suspendate la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, în contextul creşterii numărului cazurilor de gripă și de infecții respiratorii.

„Începând de miercuri, 11 ianuarie 2023, se suspendă programul de vizită în secțiile cu risc crescut, respectiv ATI I, ATI II, ATI COVID, Boli Infecțioase, Compartiment arși, USTAAC, Neonatologie, Zonele Tampon suspecți COVID.

„Programul de vizitare pentru celelalte secții/compartimente rămâne același, cu mențiunea că durata vizitei se va reduce la maximum 15 minute, cu respectarea condițiilor stabilite prin protocolul de vizitare a pacienților internați în Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu”, anunță Spitalul Județean.

Programul de vizitare este: zilnic, de luni până vineri în intervalul orar   13:00 – 17:00, iar sâmbăta și duminica, în intervalul orar   09:00 – 12:00 și 14:00 – 17:00

Vizitatorii/aparținătorii vor primi cu titlu gratuit echipamentul standard de protecție (mască de protecție, halat de protecție și botoși de unică folosință). Acest echipament îl vor primi la intrarea în secție și va fi înlăturat la ieșirea din secție.

În cazul pacienților minori, este permisă vizita unui aparținător doar în cazul în care pacientul internat este neînsoțit. 

În secțiile în care programul de vizită este suspendat ori în situația în care starea de sănătate a pacientului nu permite vizitarea, secțiile/compartimentele vor asigura informarea telefonică zilnică a aparținătorilor, prin medicul curant, medicul de gardă sau personalul desemnat, despre starea și evoluția pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului.

Vizualizări: 592

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: