Social

Socru reclamat la poliție

Un bărbat de 66 de ani din comuna gorjeană Scoarța a ajuns joi în arestul IPJ Gorj, pentru că nu a respectat interdicția de a se apropia de casa în care locuiește nora sa.

Tânăra a sesizat miercuri poliția că socrul a venit băut acasă și a agresat-o. “Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de alcool, un bărbat de 66 de ani, din comuna Scoarța, ar fi exercitat acte de violență asupra norei sale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. Totodată, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat”, a comunicat IPJ Gorj.

Ulterior, în noaptea de 4/5 august, femeia a sesizat faptul că socrul său nu respectă măsurile impuse prin ordinul de protecție, acesta revenind la domiciliu, ocazie cu care a fost identificat de polițiști în apropierea locuinței.

“Față de cele constatate, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea măsurilor impuse printr-un ordin de protecţie provizoriu, iar în continuarea cercetărilor efectuate polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbat”, a mai precizat Poliția.

Vizualizări: 1,430

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: