Social

Bani pentru proiectarea pasajelor subterane din Târgu Jiu

Primăria Târgu Jiu anunță că au fost semnate contractele pentru proiectarea pasajelor pietonale subterate pe care și-a propus să le realizeze în intersecțiile de la Piața Centrală, magazinul Parângul și Colegiul Național "Tudor Vladimirescu". 

“A fost semnat contractul de finanțare dintre Ministerul Dezvoltării și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia prin care se asigură sumele necesare pentru proiectele partenerilor, în cazul de față fiind vorba și de Primăria Municipiului Târgu Jiu, care a propus cele trei proiecte menționate. Aproape 2,5 milioane lei se alocă pentru servicii de proiectare în acest caz”, a transmis primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Proiectarea va fi scoasă la licitație, iar apoi vor fi depuse cereri pentru finanțarea necesară executării lucrărilor.

“Sunt bani europeni care continuă să vină la Târgu Jiu și care sunt destinați exclusiv modernizării municipiului. Pentru exercițiul financiar precedent, sumele au fost deja alocate și proiectele s-au pus în mișcare. Avem deja investiții realizate (cum ar fi Grădinița "Mihai Eminescu"), altele în curs de realizare, precum modernizarea transportului în comun (primele troleibuze vin de luna viitoare) sau modernizarea iluminatului public în cazul căruia au debutat recent lucrările”, a mai spus Romanescu. 

Vizualizări: 1,729

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: