Social

Slujbele religioase se țin “aproape normal” de Paște

Sărbatorile Pascale se apropie, iar slujbele religioase se vor ţine aproape normal, doar cu regulile de distanţare şi cu purtarea măştii de protecţie, oamenii putând merge la biserică pentru a lua lumină. 

"Anul trecut erau impuse foarte multe restricţii, de data aceasta, din ceea ce văd că se comunică de la autorităţile centrale, slujbele religioase se pot ţine în mod normal, cu respectarea distanţării sociale, cu purtarea măştii, dar nu mai sunt atât de drastice aceste condiţii. Nu cred că va mai fi nevoie ca cineva să ducă lumina din noaptea Învierii la domiciliul cetăţeanului", a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu.

Primarul mai spune că a avut o întâlnire cu reprezentanţii bisericii pentru a pune la punct toate detaliile pentru noaptea de Înviere. "Am avut o întâlnire cu reprezentanţii bisericii, am încercat ca toate bisericile din Târgu-Jiu să fie puse la punct pentru noaptea de Înviere. Singura mică problemă o avem pe Calea Eroilor, cu catedrala, dar am avut mai multe discuţii cu constructorul ca pe perioada zilelor respective să aibă amenajată zona de lângă biserică pentru ca oamenii care ajung la slujbele de sărbătorile pascale să fie întâmpinaţi în cele mai bune condiţii", a spus Marcel Romanescu.

 

Vizualizări: 1,297

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: