Actualitate

Sindicaliştii din Finanţe au declanşat conflictul de muncă

Sindicatul Naţional Finanţe Publice anunţă declanşarea conflictului de muncă la nivelul Ministerului Finanţelor şi al instituţiilor subordonate.

„Menţionăm că, în această perioadă salariaţii Ministerului Finanţelor şi ai instituţiilor subordonate acestuia participă la acţiuni de protest spontane, în care îşi arată nemulţumirea faţă de modul în care Guvernul României înţelege să le respecte activitatea, atât în ceea ce priveşte salarizarea, cât şi al relaţiilor de muncă, protecţia împotriva abuzurilor, asigurarea unor condiţii de muncă decente şi a unei infrastructuri informatice performante”, precizează sindicatul.

În consecinţă, FNSA a sesizat Ministerul Muncii despre declanşarea conflictului de muncă, a solicitat ca acesta să-şi exercite rolul de mediator prin organizarea procedurii de conciliere, conform legii, şi a transmis notificări privind declanşarea conflictului către toate instituţiile menţionate.

Sindicaliștii transmit că sunt deciși să intre în grevă generală dacă revendicările lor nu vor fi soluționate.  Iar asta înseamnă blocarea activităţii în sistemul de finanţe pe termen nelimitat.

 

 

Vizualizări: 702

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: