Eveniment

Și-a mințit soțul că este răpită ca să îl stoarcă de bani

Poveste desprinsă din filmele cu proști la Tismana, în județul Gorj. O femeie de 36 de ani a plecat vineri de acasă, iar după vreo două ore soțul a început să primească telefoane anonime. I se cereau bani dacă vrea să-și mai vadă nevasta dar, ghinion, acesta a anunțat poliția. Femeia a fost găsită la plimbare prin Târgu Jiu și totul a fost o înscenare, ca să își stoarcă bărbatul de bani. Tânăra a ajuns pentru 24 de ore în arestul IPJ Gorj.

Bărbatul a presupus că femeia e ținută cu forța de ginerele său, la locuința acestuia din orașul Tismana, întrucât la primul telefon anonim o persoană i-a comunicat faptul că o să-și vadă soția doar atunci când fata apelantului se va întoarce la fostul ginere.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate, șantaj și răzbunarea pentru ajutorul dat justiției“, a transmis IPJ Gorj. 

Polițiștii au identificat femeia de 36 de ani, în timp ce se deplasa pe raza municipiului Târgu Jiu, aceasta fiind condusă la sediul IPJ Gorj. „Din cercetările efectuate a reieșit faptul că femeia și-ar fi înscenat lipsirea de libertate, inducându-l în eroare pe soțul său cum că ar fi fost răpită de persoane necunoscute, împrejurare în care i-a solicitat telefonic, în repetate rânduri, suma de 5.000 de lei pentru eliberarea sa“, a comunicat Poliția. 

În baza probatoriului administrat s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj și inducere în eroare a organelor judiciare, iar polițiștii au dispus masura retinerii pentru 24 de ore ore a femeii, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. 

Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

Vizualizări: 4,488

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: