Ultima oră
Sechestrată și bătută zece zile pentru un garaj

Zece zile ar fi fost ținută captivă și agresată chiar de bărbatul cu care avea o relație. O tânără de 20 de ani, din Vulcan, județul Hunedoara, ar fi fost bătută în repetate rânduri de concubinul său, în vârstă de 38 de ani, pentru a o obliga să îi cedeze un garaj. Polițiștii au intervenit, au emis un ordin de protecție provizoriu și l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore.
Cazul a ajuns în atenția Poliției Municipiului Vulcan pe 23 septembrie, în urma unei sesizări potrivit căreia tânăra ar fi fost sechestrată în locuință și agresată fizic. Echipajele deplasate la adresă i-au găsit pe cei doi și i-au condus la sediul poliției pentru cercetări.
Potrivit IPJ Hunedoara, femeia ar fi fost lipsită de libertate în perioada 13–23 septembrie. În tot acest timp, concubinul său ar fi agresat-o în mod repetat, încercând să o determine să treacă pe numele lui un garaj aflat în proprietatea sa.
În urma evaluării, polițiștii au constatat existența unui risc iminent pentru tânără și au emis un ordin de protecție provizoriu.
Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru violență în familie, lipsire de libertate în mod ilegal și șantaj. După administrarea probelor, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.
Vizualizări: 144
