Ultima oră
Suspectul de crimă a fugit din țară

Au apărut noi detalii în cazul tinerei al cărei trup a fost descoperit într-o valiză în râul Olt, în zona barajului Ionești. Victima a fost identificată ca fiind Valentina Ioana Tănăsie, originară din Filiași, județul Dolj.
Principalul suspect este iubitul tinereri, Vlad Bălțățeanu, despre care există informații că este fugit din țară și este dat în urmărire.
Valentina Ioana Tănăsie avea 28 de ani și se mutase recent în județul Vâlcea, locuind împreună cu iubitul său. Cei doi s-ar fi cunoscut prin intermediul internetului și ar fi fost împreună de aproximativ trei luni.
Cu câteva zile înainte de descoperirea trupului, pe contul de socializare al tinerei a fost publicată o fotografie în care apărea alături de partenerul său.
Poliția a declanșat cercetările imediat după descoperirea cadavrului în râu, pentru a clarifica circumstanțele decesului.
Ipoteza principală a anchetatorilor este că victima ar fi fost ucisă de iubitul său, care profesează ca frizer.
Tatăl tinerei a sunat la 112 după ce nu a mai reușit să ia legătura cu fiica sa, având o presimțire că s-a întâmplat ceva grav. La scurt timp după acest apel, trupul Valentinei a fost descoperit în apele Oltului.
Datele preliminare ale examinării medico-legale indică un deces violent. Victima prezenta două leziuni în zona capului, una dintre ele fiind considerată fatală. Tânăra avea, de asemenea, cinci coaste fracturate și multiple echimoze.
Vizualizări: 173
