Actualitate

Șansele de repornire a Termocentralei Mintia sunt nule

Șansele de repornire a Termocentralei Mintia sunt aproape nule, în condiţiile în care producătorul de energie nu are cărbune şi nici avizele necesare de mediu, a declarat primarul oraşului, Florin Oancea. În aceste condiții, Deva rămâne în continuare fără apă caldă și căldură.

Primăria Deva are achitate toate facturile la zi către termocentrală, spre deosebire de Craiova, care are în continuare agent termic deși datorează 75 de milioane de euro Complexului Energetic Oltenia.

"Am făcut tot ceea ce a fost posibil şi legal. Nu avem niciun leu restanţă faţă de Termocentrala Mintia. Problema este că Termocentrala Mintia nu mai poate funcţiona din lipsă de cărbune. Nu este în subordinea primarului Termocentrala Mintia. Problemele la Complexul Energetic Hunedoara şi la Termocentrala Mintia nu sunt de o lună, ci de ani", a spus Oancea.

Primăria Deva a alocat șase milioane de euro pentru instalarea de centrale termice în unităţile de învăţământ, operaţiunea fiind prevăzută să se încheie în luna octombrie.

În ceea ce priveşte populaţia, primarul a recomandat oamenilor să-şi instaleze centrale termice de apartament, pe gaz metan. Edilul local a mai arătat că administraţia locală nu mai are intenţia de a prelua Termocentrala Mintia, menţionând că, în opinia sa, unitatea de producţie nu va mai reporni.

Termocentrala Mintia a fost oprită vineri, 4 martie, pentru a patra oară în ultimele şase luni, după ce stocul de cărbune din depozit s-a epuizat.

Vizualizări: 2,429

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: