pamFLEȚI

Să vă uitați în oglindă … au murit oameni, ASINILOR!

Așa cum m-am așteptat, rezultatul final al ”necropsiei” de la Jilț Sud a picat pe umerii celui mai amărât! Șoferul este vinovat de tot ceea ce s-a întâmplat, morții au și ei vina lor, cred că și viii!

Nu o să scriu foarte mult pe această speță însă, le mai dau mură-n gură organelor abilitate și celor care erau ocupați în ultima săptămână (tot ălora care l-au căutat pe Stăncioi o săptămână până să-l găsească).

Bre, vorbiți de viteză neregulamentară în condițiile în care nămolul avea un metru? Fugea șoferul ca nebunul prin nămoale? Câte tuburi de oxigen erau prin nămol (cam 4)? După cât timp s-a sunat la 112?

Cam după cât timp s-a sunat la 112, încă odată, după ce au fost anunțați șefii direcți de către colegii celor care mureau prin mocirlă? Oare câte promisiuni le-ați făcut victimelor în toată această perioadă după accident? Oare vă simțiți bine când vă uitați la voi în oglindă?

Oare puteți să le vorbiți copiilor voștri de cât de bine v-ați făcut treabă? Felicitări! V-aș băga acum o urare de bine, dar nu mă lasă sufletul, eu încă îl mai am! Sper să răspundeți la tot ceea ce am scris mai sus, dar sunt sigur că nu aveți curajul și nici bărbăția necesară să recunoașteți cât de buni sunteți!

Vedeți că niște copii care nu s-au născut încă nu și-au văzut tatăl, decedat prin nămolul și mizeria tuturor celor implicați!

Să vă uitați în oglindă … au murit oameni, ASINILOR! Am zis că e prea dur ASASINILOR pentru cititorii mai sensibili.

Vizualizări: 4,657

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din pamFLEȚI:

Citește și: