Ultima oră

S-a adoptat legea care va interzice mașinile cu emisii

Chiar dacă România s-a abţinut să voteze interzicerea vânzării maşinilor pe benzină şi motorină, după 2035, decizia a fost adoptată de UE și a devenit lege. 

Legea votată marți de UE interzice vânzarea, începând din anul 2035, a mașinilor care emit dioxid de carbon. Alături de România alte două state membre s-au abținut de la vot iar un stat a votat împotrivă.

Astfel, eliminarea treptată a vânzării de vehicule poluante a primit aprobarea finală pentru a deveni lege în Uniunea Europeană. 

Miniștrii Energiei din cele 27 de state membre şi-au dat acordul pentru această lege contestată, care a fost amânată cu câteva săptămâni de ministrul german al Transporturilor. Conform deciziei autoturismele noi care se vor vinde din 2035 vor trebui să nu mai emită dioxid de carbon, ceea ce se traduce printr-o interdicţie a comercializării de automobile care funcţionează pe bază de benzină şi motorină, precum şi a celor hibride, în beneficiul automobilelor complet electrice.

Ministrul polonez al energiei a votat împotriva legii, iar reprezentanții României, Italiei și Bulgariei s-au abținut. 

Vizualizări: 723

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: