Politică

România are milioane de vaccinuri anti-Covid pe stoc. Ministrul Sănătății: Nu mai este eficient

România are în stocuri aproximativ 8,5 milioane de doze de vaccin anti-COVID, anul acesta va primi încă pe atât, iar în 2023 are contractate alte 19 milioane de doze. Ministrul Sănătăţii spune că speră ca negocierile să ducă la scăderea cantităţilor care vor fi livrate, Alexandru Rafila atrăgând atenţia asupra faptului că distrugerea unui număr mare de doze de ser scade încrederea populaţiei în vaccinare. Rafila le recomandă oamenilor să se vaccineze cu o doză suplimentară atunci când va apărea noul vaccin, adaptat tulpinilor circulante ale virusului. „Este clar că vaccinul care a fost într-adevăr în primul an de utilizare a fost eficient, a oprit transmiterea, viaţa a reintrat în normal. Deci există nişte câştiguri mari, evidente ale vaccinării. Asta nu înseamnă că în momentul de faţă, când el nu mai este eficient, trebuie să spunem că este eficient. Eu nu pot să mint şi n-am niciun fel de motiv. Lucrul ăsta nu favorizează vaccinarea”, argumentează ministrul.

 

Sunt persoane care mă întreabă dacă are rost să-şi facă şi doza a patra acum. Eu i-am sfătuit să îşi facă în toamnă, dacă apare o nouă variantă a vaccinului”, a afirmat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, duminică, la Prima Tv, în emisiunea Insider Politic.

Potrivit acestuia, România are în stocuri aproximativ 8,5 milioane de doze de ser anti-COVID, anul acesta va primi, conform contractelor încheiate de Comisia Europeană, încă pe atât, iar în anul 2023 numărul de doze de ser alocate României va ajunge la 19 milioane de doze. 
  
  
 
Întrebat ce se întâmplă cu dozele aflate deja în stoc, Alexandru Rafila a răspuns: „Nu vreau să mă gândesc la ce se întâmplă, problema e că noi am încercat să le valorificăm, am reuşit, am vândut şapte milioane şi jumătate de doze de vaccin, ceea ce a însemnat o economie, cred că foarte importantă la buget”. 


Acesta spune că în mod cert nu ar mai contracta cele 19 milioane de doze pe care România le va primi anul viitor, el arătând că „există un foarte mare delay, o foarte mare întârziere între momentul circulaţiei unei tulpini şi momentul adaptării vaccinului la tulpina respectivă”. 


Rafila spune că „vaccinul e acelaşi, virusul este altul”, la aproape doi ani de la declararea pandemiei. 

Vizualizări: 1,159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: