pamFLEȚI

Reconstrucția țării: cu alți "salahori", dar cu aceiași "ingineri "

Anul 2024 ne aduce 4 scrutinuri de alegeri. Vom merge la vot pentru a ne stabili reprezentații din Parlamentul European, cei locali, reprezentanții din Parlamentul României și președintele țării.

 

Dor de alegeri nu știu cât ne-a fost nouă românilor, în pofida faptului că în ultimii 4 ani lucrurile nu au mers către progres. În sens invers mai degrabă. Chiar am trecut prin perioade în care grija față de omul de rând, de starea lui mentală și economică, de viitorul său, a părut că nu există din partea celor care s-au perindat la hățurile țării.

Aceste greutăți, pe alocuri nedreptăți par că nu au contat pentru cetățeni, având în vedere sondajele cu privire la intenția de vot.

 

În această perioadă, se cerne sita, cum s-ar spune, în politică, din cauza acestei febre a alegerilor pe care nu o resimt decât cei ce intră sau vor să intre în joc. Făcând împărțirea pe categorii, lucrurile ar sta în felul următor:

- partidele mari, precum PSD și PNL încearcă să atragă alături de ei personaje noi apărute în viața politică, ce le-ar putea aduce plus valoare, la capitolul viziune, imagine sau convingere a unei părți din masa de nehotărâți. Asta lăsând deoparte transferurile din stânga în dreapta și din dreapta în stânga. Rămâne de văzut ce rol vor juca aceste fețe noi sau oameni noi ( e o MARE diferență) în bătălia electorală. Dacă li se va da credit și vor fi înaintași pe liste sau doar umpluturi pentru o listă completă. Dacă vin cu un nou mod de a face politică, mai sincer, mai uman, mai puțin formal, dar într-un mod elegant și educat.

- partidele mici, mai nou înființate, alianțe de partide și partidulețe, create în pepiniera sistemelor, scoase din laboratoarele serviciilor ( interne, externe, progresiste, "rusiste" ș.a.m.d), care par a fi ajuns la capacitate maximă de absorbție a oamenilor noi ( dar aici, e vorba și de foarte multă resursă umană nouă ineficientă și cu o calitate umană și profesională îndoielnică). Acum mizează pe șlefuirea unor personaje demult apuse, care încă mai pozează în capete luminate, dar de fapt ei sunt o parte din "făuritorii" tuturor distrugerilor și hoțiilor din Romănia ultimilor 30 de ani. Acum, cooptați în partidele care se erijează a fi singura cale de scăpare, ei lucrează intens la spălarea cu orice chip a imaginii reale pe care o au, pentru a putea să fie din nou în frunte.

 

Cu alte cuvinte, sistemul și-a mutat pilonii expirați, dar fideli de o viață, în noile "construcții" create de ei. De altfel, au păstrat și în partidele vechi, oameni de bază și loiali, dar care încă mai beneficiază de un strop de credibilitate în fața electoratului.

 

Și uite așa stă treaba... se încearcă reconstrucția - redresarea țării. Cum? 

Ori cu alți "salahori", dar cu aceiași "ingineri" uzați, aici referindu-mă la noile partide apărute pe scena politică, ce ies la bătaie mai nou cu personaje nocive din trecutul politic al țării.

Ori cu unii din foștii "ingineri", care de această dată par a fi înțeles că nu poți face nimic bun cu "salahori" slabi și nici cu materiale proaste.

A se înțelege că salahorii sunt cei din liniile 2-3-4..., nimeni alții decât cei care se presupune că trebuie să ducă greul într-un partid.

Vizualizări: 1,161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din pamFLEȚI:

Citește și: