Actualitate
Protest după intrarea în șomajul tehnic

Aproximativ 100 de angajați ai combinatului ArcelorMittal Hunedoara protestează spontan marți, 23 septembrie, față de modul în care se derulează disponibilizările, după anunțul opririi definitive a producției la fabrică.
Oamenii reclamă faptul că nu cunosc termenii prin care se va desfășura procesul de închidere și că nu au cunoștință despre ceea ce se va întâmpla în viitor.
Conducerea ArcelorMittal a anunțat, pe 12 septembrie, că a luat decizia de a opri definitiv producția la fabrica sa din municipiul Hunedoara, care produce profile și corniere pentru piețele de energie, construcții și infrastructură, motivând prețurile foarte mari la energia electrică și concurența din partea produselor venite din afara UE.
Producția la ArcelorMittal Hunedoara a încetat din 5 septembrie, salariații fiind trimiși în șomaj tehnic.
Vizualizări: 989