Ultima oră
Condamnat pentru furt de scule electrice și ciuperci uscate în valoare de zeci de mii de lei

Judecătoria Novaci a pronunțat vineri o sentință într-un dosar de furt calificat în care mai multe persoane din comuna Bengești-Ciocadia au fost implicate într-o spargere de proporții, în urma căreia au fost sustrase unelte electrice și bunuri în valoare de peste 38.000 de lei.
Furtul a avut loc în perioada 12–14 septembrie 2020, într-o locuință situată în satul Bengești, aflată vis-a-vis de casa părții vătămate, un bărbat din localitate. Persoane necunoscute au pătruns în imobil și au sustras 20 de bormașini, 10 polidiscuri, aproximativ 9 filetante, 100 de baterii second-hand tip „starter” și o cantitate de 110 kg de ciuperci uscate.
Partea civilă s-a constituit în proces cu suma de 38.000 lei. Ancheta a făcut progrese în 2021, când fiul păgubitului a fost contactat de persoane din localitate care i-au transmis că hoții ar dori o înțelegere. Acesta a refuzat o ofertă de 6.000 de euro, considerând că valoarea reală a bunurilor furate depășește 25.000 de euro.
Pe baza probelor administrate, instanța a constatat implicarea inculpatului în comiterea furtului și l-a condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, stabilind un termen de supraveghere de 3 ani. Acesta va trebui să respecte mai multe obligații, inclusiv prezentarea periodică la Serviciul de Probațiune și prestarea a 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria Bengești-Ciocadia sau la o școală din localitate.
Un alt inculpat a scăpat de răspundere penală, întrucât procesul penal a fost încetat ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.
Pe latura civilă, instanța a obligat ambii inculpați să plătească, în solidar, despăgubiri în valoare de 20.500 lei către partea civilă, reprezentând daune pentru bunurile sustrase. De asemenea, fiecare inculpat a fost obligat la plata a 1.400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Hotărârea instanței a fost pronunțată pe 27 iunie 2025 și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.
Vizualizări: 452