Social

Proiecte în valoare de 3,5 milioane de euro, accesate de primăria Bălești

Administrația locală din comuna Bălești bifează două investiții extrem de importante pentru comunitatea locală. Primarul Mădălin Ungureanu afirmă că unul dintre proiecte a fost deja finalizat, iar cel de-al doilea va fi gata în lunile ce urmează.

Împreună, cele două proiecte însumează nu mai puțin de 3,5 milioane de euro.

„Este vorba despre un mare proiect de investiții pe care l-am finalizat, și anume înființarea unei rețele de canalizare în partea de nord a comunei, în cele patru sate, Tălpășești, Stolojani, Cornești, Găvănești, lucrare pe care am obținut-o acum 5 ani prin PNDL2. Valoarea acestei lucrări s-a ridicat la aproximativ 2,5 milioane de euro. Investiția a fost terminată anul trecut, i-am făcut recepția și acum am dat-o în uz cetățenilor din zona respectivă pentru a deservi tot ce înseamnă hasnale și fose septice. De asemenea, vom încheia în această primăvară o lucrare de infrastructură agricolă, obținută prin AFIR. Valoarea acestui drum se ridică la un milion de euro și deservește o suprafață de 5,2 km și deservește toți agenții agricoli economici pe o suprafață de 650 ha de teren. Această lucrare este binevenită pentru agenții economici, dar și pentru cei care foloseau DN67, care străbate comuna Bălești, pentru a se deplasa cu utilajele și formau ambuteiaje. Iată că acest drum decongestionează și traficul rutier din zona drumului național, deci este un lucru care sprijină atât agenții economici și nu numai. El leagă și partea de nord cu partea de sud a comunei”, a declarat Mădălin Ungureanu, primarul comunei Bălești.

Acestor investiții li se vor alătura multe altele care vor lua startul în anul 2024. 

 

Vizualizări: 452

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: