Politică

Primarul Stan își face arestul acasă

Primarul din comuna gorjeană Albeni, Ionuț Stan, își face arestul la vilă. Când o să se pronunțe condamnarea, nu o să mai aibă ce executa, pentru că arestul la domiciliu se scade din pedeapsa finală.

Tribunalul Gorj a menținut ieri măsura arestului la domiciliu pentru încă o lună. “Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu. Menţine măsura arestului la domiciliu faţă de inculpatul Stan Silviu Ionuţ, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 159/P/2021 din 15.09.2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru săvârşirea a: patru infracțiuni de trafic de influenţă, fapte prev. şi ped. de art. 291 alin. 1 Cod penal, 1 infracțiune de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal, o infracțiune de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prev. de art. 304 alin. 1 Cod penal şi o infracţiune de instigare la divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 304 alin. 1 Cod penal. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, azi, 21.11.2022”, se arată în minuta instanței.

Procurorii au stabilit că, în luna august 2018, primarul a pretins de la martorul denunţător suma de 3.000 de euro pentru a-l angaja la Primăria comunei Albeni în funcţia de asistent medical comunitar.

El l-a asigurat că va interveni pe lângă comisia de examinare formată din subordonaţii săi şi a făcut acest lucru pentru că persoana respectivă a fost declarată admisă, deşi obţinuse media finală de 5,61. Primarul a primit banii în data de 1 noiembrie 2018 înainte de susţinerea concursului. 
 
Anchetatorii au mai precizat că, în data de 21 iulie 2020, primarul a pretins de la asistenţii medicali comunitari şi de la asistentul social din cadrul Primăriei Albeni, o sumă de bani, fără a preciza cuantumul pe care l-a lăsat la aprecierea acestora, pentru a întocmi deciziile pentru acordarea stimulentului de risc şi a semna documentele înaintate Direcţiei de Sănătate Publică Gorj pentru finanţare. Primarul a primit o săptămână mai târziu suma de 2.000 de lei. 
 
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a mai precizat că la data de 1 decembrie 2020 primarul a pretins şi a primit suma de 12.000 de lei pentru a interveni pe lângă comisia de concurs pentru a-l declara admis pe bărbatul care i-a dat banii la concursul organizat pentru ocuparea postului de buldoexcavatorist în cadrul Primăriei. 
 
De asemenea, primarul a mai fost trimis în judecată deoarece în decembrie 2020 a primit 3.500 de euro pentru a interveni pentru angajarea unei persoane în postul de şef Serviciu VSU în cadrul Primăriei Albeni, edilul cerându-i secretarului comisiei de concurs să trimită subiectele şi rezolvarea acestora. 
 
Procurorii au mai stabilit că la fel procedase primarul şi în noiembrie 2017, pentru angajarea unei persoane în postul de consilier agricol, el primind atunci 5.500 de lei.  

 

Vizualizări: 785

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: