Ultima oră
Primarul din Târgu Jiu, după furtuna care a doborât copaci peste mașini: „Nu erau pe domeniul public. Prevenția salvează vieți”

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a reacționat după furtuna violentă care a lovit orașul și a provocat pagube materiale, în urma prăbușirii mai multor copaci peste autoturisme. Edilul susține că arborii care au căzut nu se aflau pe domeniul public și a folosit incidentul pentru a explica de ce Primăria continuă lucrările de toaletare și îndepărtare a copacilor considerați periculoși.
Potrivit primarului, unul dintre arborii doborâți de vânt provenea din curtea unei unități militare, iar celălalt din incinta unui depozit privat.
„Furtuna violentă de astăzi din Târgu Jiu arată cât de importantă este prevenția. Copacii care au căzut și au provocat pagube materiale nu se aflau pe domeniul public — unul provine din curtea unei unități militare, iar celălalt din spațiul unui depozit privat”, a transmis Marcel Romanescu.
Edilul afirmă că incidentele demonstrează necesitatea intervențiilor realizate de municipalitate asupra arborilor bătrâni sau uscați și respinge criticile potrivit cărora aceste lucrări ar reprezenta defrișări nejustificate.
„Ceea ce s-a întâmplat astăzi este dovada clară a motivului real pentru care Primăria Târgu Jiu intervine constant pe domeniul public. Toaletarea și îndepărtarea arborilor bătrâni sau uscați nu reprezintă «defrișări ilegale», așa cum susțin unii în spațiul public pentru miza ieftină a propagandei. Sunt măsuri esențiale de siguranță, luate tocmai pentru a preveni astfel de tragedii și pentru a proteja viața și bunurile cetățenilor”, a precizat primarul.
Marcel Romanescu a subliniat că siguranța locuitorilor rămâne principala prioritate a administrației locale, indiferent de criticile primite.
„Siguranța dumneavoastră este și va rămâne prioritatea noastră principală, indiferent de criticile nefondate”, a transmis edilul.
La finalul mesajului, primarul a mulțumit echipelor Societății Edilitara pentru intervenția rapidă de degajare a carosabilului și eliberarea căilor de acces după furtuna care a afectat municipiul.
Vizualizări: 384
