Politică

Primar: Nu mi-e rușine să merg la poarta oamenilor

Primar: Nu mi-e rușine să merg la poarta oamenilorPrimarul din Scoarța, Ion Stamatoiu, vrea să candideze pentru încă un mandat în fruntea primăriei. Edilul spune că nu îi e rușine să bată la poarta oamenilor pentru că localitatea s-a dezvoltat cât a fost condusă de el. A dat și exemple. Când a venit la primărie, nu existau școli modernizate și ploua pe copii, drumurile erau pline de gropi și căminele culturale deveniseră ruine.

 

Edilul Ion Stamatoiu spune că nu se războiește cu nimeni nici în campania care bate la ușă. „Nu m-am războit cu nimeni. După primul mandat, am făcut un rezumat a ceea ce mi-am propus și am fost extraordinar de mulțumit. Mandatul doi, la fel, am venit cu proiecte. Acum am fost în comună. Am trecut prin toată comuna, am împărțit o floare, un mărțișor doamnelor și domnișoarelor din comună și nu mi-e rușine să merg la poarta cetățenilor. Am dovedit că am fost loial ca primar, că echipa primăriei a făcut treabă și cu ei voi face treabă. Realizările s-au văzut. Nu am fost în campanie. Nu am discutat nimic politic”, a declarat primarul din Scoarța, Ion Stamatoiu, la Radio Accent.

 

Primarul a mai subliniat și ce schimbări s-au produs în comună de când e el primar: „La Scoarța, s-au schimbat multe lucruri. Când am ajuns primar, nu aveam nicio școală modernizată. Ploua pe copii. Nu aveam niciun cămin cultural modernizat. Aveam trei în paragină, erau ruine în centrul fostelor comune. Nu puteai să treci nepăsător pe lângă aceste clădiri care au fost ridicate de oamenii din comună cu forțele proprii. Am găsit o porțiune foarte, foarte mică de asfalt când am venit la primărie. Acum comuna mai are doar șase kilometri de asfaltat, drumuri ce vor fi asfaltate cu 100 de miliarde de lei. Urmează licitația și vom asfalta totul”, a mai spus primarul.

Vizualizări: 860

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: