Politică

Primar din Gorj, revoltat de propunerile făcute de Bolojan

Crede că Ilie Bolojan ar trebui să se consulte cu primăriile mai mici când vine vorba de restructurări. O spune Marius Popescu, primarul comunei Bâlteni care spune că 
dacă se va pune în aplicare varianta reducerii cu încă 20% a posturilor, nu va mai avea cine să lucreze în instituție.

“Am primit o adresă de la Instituția Prefectului. Nu pot sa confirm sau sa infirm ca urmează sa se taie 20% din posturile totale din Instituție, dar dacă este așa, va fi destul de rău. Știți foarte bine ca spuneam că este nevoie de o restructurare in UAT, dar anul trecut am făcut deja o restructurare cu 10% din posturi, adică 4 posturi din organigrama Primăriei Bâlteni, iar astăzi dacă dam 20%, nu vom mai avea cu cine lucra. Este mult. Eu am spus-o, Dl Bolojan se Raportează la o primărie de municipiu cum era la Oradea, dar trebuie sa se uite, sa ne consulte si pe noi cei de jos, primăriile mici, vorbim de primăriile mici; a noastră e destul de mare, dar de exemplu exista primarii care funcționează cu 8-9 oameni. Dacă le mai taie 20%… pai pot pleca toți acasă”, transmite Marius Popescu, primarul comunei Bâlteni, la Radio Infinit.

Vizualizări: 1,872

Alte articole din Politică:

Citește și: