Politică
Radu Miruță (USR): „Nu discutăm despre taxe până nu tăiem..."

Deputatul USR de Gorj, Radu Miruță, a transmis un mesaj în contextul negocierilor aflate în desfășurare pentru formarea noului guvern. Potrivit acestuia, Uniunea Salvați România nu va susține nicio discuție despre introducerea sau majorarea taxelor până când nu va fi făcută o analiză serioasă a cheltuielilor publice și nu se vor lua măsuri clare pentru reducerea risipei din aparatul de stat.
Miruță subliniază că românii care muncesc cinstit și plătesc taxe așteaptă servicii publice decente, nu povară fiscală mai mare. De asemenea, consideră că pensionarii merită o bătrânețe liniștită, iar ideea pensiilor speciale este profund nedreaptă față de cei care „duc greul”.
În ceea ce privește prioritățile USR în actualele discuții politice, Miruță a declarat că partidul susține o reformă reală, astfel încât instituțiile publice să lucreze în interesul cetățenilor, nu împotriva lor. Totodată, USR își dorește un parteneriat autentic cu mediul privat, precum și o Românie respectată pe plan extern și credibilă în interior.
Printre măsurile propuse de USR se numără eliminarea sporurilor și bonusurilor nejustificate din instituțiile publice, comasarea agențiilor inutile, dar și reorientarea investițiilor publice către domenii esențiale, precum educația și sănătatea. În plus, formațiunea propune creșterea accizelor la alcool și tutun, cu direcționarea fondurilor către programe de prevenire și tratare a dependențelor, precum și o taxare corectă a industriei jocurilor de noroc.
Nu vedem o reacție din partea USR legat de redevențe, de pensiile speciale, despre impozitarea cifrei de afaceri a marilor companii care externalizează profitul, fraudând indirect statul și oamenii care muncesc cinstit și plătesc taxe și impozite. Deci....mai răsfoiți copii, mai răsfoiți.
Vizualizări: 1,555