Ultima oră
Premierul Bolojan cere „corecții” în companiile de stat. Sindicalist de la CE Oltenia: „Aici nu mai e de unde tăia!”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, într-o conferință la Palatul Victoria, că toate ministerele au primit sarcina de a verifica situația companiilor de stat aflate în subordinea lor. Măsura face parte din cel de-al doilea pachet de reforme anunțat de Guvern, cu scopul de a eficientiza activitatea firmelor în care statul este acționar majoritar.
„Vom corecta acolo unde lucrurile ies în decor. Companiile care nu și-au aprobat bugetele nu le vor primi aprobarea până nu fac aceste corecții. Cele cu bugete deja aprobate vor fi obligate să facă rectificări,” a spus Bolojan.
Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea personalului auxiliar, creșterea eficienței și revizuirea cheltuielilor. Premierul a subliniat că ineficiența acestor companii se reflectă direct în facturile plătite de cetățeni: tarife mai mari la energie, gaze sau transport, dar și subvenții suplimentare suportate de bugetul de stat.
Declarațiile premierului au stârnit nemulțumiri în rândul sindicatelor, în special la Complexul Energetic Oltenia, una dintre companiile aflate deja într-o situație financiară fragilă.
„Ce corecții să mai facă aici? Suntem vai de noi. Să facă la Hidroelectrica, că are profituri de miliarde. La CE Oltenia nu mai e de unde tăia,” a declarat Constantin Mitrescu, președintele Sindicatului Energia Rovinari.
Mitrescu a precizat că CE Oltenia este subfinanțată, iar reducerile cerute de guvern ar pune în pericol funcționarea companiei. Sindicalistul a cerut aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli (BVC) al companiei în forma actuală, așa cum a fost transmis Ministerului Energiei.
„Din rândul personalului TESA nu mai pot fi făcute concedieri. Mulți au ieșit deja la pensie. Trebuie să discutăm despre prelungirea vieții Complexului, nu despre desființare,” a avertizat Mitrescu.
Potrivit planului de restructurare, centralele CE Oltenia ar urma să intre în rezervă de capacitate la 1 ianuarie 2026, un termen care se apropie cu pași rapizi, fără semne clare de sprijin pentru supraviețuirea companiei.
Vizualizări: 670