Politică

Prefectura Gorj: Ieri avem conferință de presă 

Obișnuiți cu neobișnuitul, somitățile de la prefectură au trimis, aseară târziu, o invitație la... povești de seară, dacă tot era seară. Iulian Popescu, acest strănut ieșit parcă din gura lui Nostradamus, mai are puțin și anunță dezbaterile retroactiv! 

O face din scurt, să se poată plânge că nu există interes pentru subiect. Are impresia că dă bine la alegători dacă se filmează vorbind singur despre nimic. 

Parțial, este de înțeles: rolul conferinței este pur propagandistic, dat fiind faptul că instituția Prefecturii nu are niciun rol în cadrul FTJ. 

Revenind la invitația cu pricina, îmi și imaginez toată presa, tot mediul de afaceri și pe toți cei interesați, anulându-și agendele și bătând pas de defilare către prefectură. Să tragă toată lumea pentru Iulian, campania lui și oamenii care lucrează pentru el. 

"Bună seara! 

Vă invit mâine, 31.10.2023, la o conferință de presă organizată la Instituția Prefectului Județul Gorj, sala C, de la ora 11:00. 

Participă prefectul județului Gorj, Iulian Popescu, alături de experți în fonduri europene din județul nostru. 

Tema abordată va fi Fondul de Tranziție Justă. 

Vă așteptăm!" se arată în mesajul transmis aseară de instituția Prefecturii Gorj. 

 

Vizualizări: 1,203

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: