Social

Polițiștii și jandarmii gorjeni, la plantat de puieți 

Circa 400 de puieți au fost plantați joi, 21 aprilie, de zeci de polițiști și jandarmi gorjeni, pe raza orașului Țicleni. A fost vorba de o acțiune prin care oamenii legii au marcat Ziua Pământului, sărbătorită în fiecare an în data de 22 aprilie. 

Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu Direcția Silvică Gorj, oamenii legii participând cu acest prilej și la o acțiune de ecologizare, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la protecția mediului înconjurător.

”Prin implicarea în această acţiune, sprijinim și susţinem regenerarea pădurilor, nu doar prin activităţi de prevenire şi combatere a delictelor silvice, ci şi prin participarea efectivă la acţiuni de plantare de arbori. Din acest motiv, atragem atenția asupra importanţei educaţiei ecologice şi a rolului esenţial pe care îl are pădurea în menţinerea echilibrului ecologic, având în vedere defrișările masive ale pădurilor și creșterii infracționalității în domeniul silvic”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj. 

Oamenii legii le-au transmis gorjenilor că responsabilitatea protejării pădurilor nu revine doar instituţiilor cu atribuţii în întreţinerea acestora sau a celor care sancţionează tăierile ilegale de arbori, ci tuturor cetăţenilor.

Vizualizări: 1,488

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: