Ultima oră

Polițist lovit de un miner de la Jilț

Curtea de Apel Craiova a decis, printr-o hotărâre definitivă, să majoreze amenda penală aplicată unui bărbat condamnat pentru ultraj, după ce a lovit un agent de poliție aflat în timpul liber. Instanța a considerat că sancțiunea inițială era prea blândă raportat la gravitatea faptei.

Inițial, Judecătoria Motru îl condamnase pe inculpat la o amendă penală de 4.000 lei (200 zile-amendă a câte 20 lei) pentru infracțiunea de ultraj, constând în agresarea unui polițist, aflat în timpul liber, dar care anterior îl sancționase contravențional pentru o abatere rutieră. Incidentul s-a petrecut în noiembrie 2022, într-un local din comuna Drăgotești, județul Gorj.

Potrivit instanței, inculpatul, nervos că fusese amendat și i se reținuse permisul, l-a lovit cu palma peste față pe agentul de poliție, în prezența mai multor martori. Fapta a fost surprinsă și de camerele de supraveghere ale localului.

În apel, Curtea a admis cererea părții civile – polițistul agresat – și a majorat sancțiunea penală la 10.000 lei, reprezentând 250 zile-amendă a câte 40 lei. Instanța a motivat că "realizarea scopului preventiv și educativ al sancțiunilor penale" impune o pedeapsă proporțională cu gravitatea faptei și cu periculozitatea infractorului.

Inculpatul, angajat ca lăcătuș mecanic la o exploatare minieră din zona Jilț, a fost obligat și la plata unor despăgubiri civile de 15.000 lei, precum și a cheltuielilor de judecată în sumă totală de 4.800 lei (600 lei la fond, 2000 lei la apel și alte sume accesorii).

Decizia Curții este definitivă.

Vizualizări: 609

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: