Ultima oră

Percheziții în Gorj, Mehedinți și Prahova într-un dosar de înșelăciune și fals: prejudiciu de peste un milion de lei

 Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au efectuat, în dimineața zilei de miercuri, 10 percheziții domiciliare în județele Gorj, Mehedinți și Prahova, într-un dosar penal ce vizează comiterea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

 

Ancheta, aflată în desfășurare, este coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Potrivit estimărilor preliminare, prejudiciul cauzat în acest dosar se ridică la aproximativ 1.100.000 de lei.

 

În cauză sunt vizate patru persoane, care urmează să fie conduse la sediul IPJ Gorj pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

 

Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Mehedinți și Prahova.

 

Autoritățile continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale și pentru recuperarea prejudiciului. 

Vizualizări: 579

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: