Politică

Pensionară de lux, administrator la un producător de energie

Foști securiști, acum sinecuriști! O vorbă care ar trebui înregistrată la OSIM, să o folosească partidele ca să se definească în campania electorală. Ei bine, securiștii sinecuriști de la ALDE sunt încă bine înfipți în structuri. 

Ministerul Energiei este acționar în foarte multe companii, toate de interes strategic. Ministerul impune oameni în consiliile de administrație, în adunările generale ale acționarilor și în managementul din toate aceste societăți.

Un exemplu de societate este Electrocentrale Grup, cea care a dat țeapă Complexului Energetic Oltenia cu cele două grupuri pe gaze de la Chișcani. Un exemplu de sinecurist este Zoe Ghinescu, membru în CA de unde încasează peste 12 mii lei lunar și pensionară (cu pensie de peste 12 mii lei pe lună).

Ea mai primește 5400 lei pe lună din funcția de consilier la ANCOM. De profesie economist, Ghinescu a lucrat pe timpul comuniștilor în Comerțul Exterior (în ultima perioadă fiind director al Direcției Valutare). Imediat după alungarea Ceaușeștilor, doamna Zoe a fost consilierul ministrului Comerțului Exterior (ministru era Nicolae M. Nicolae, fost ofițer acoperit al DIE), apoi a intrat sistemul bancar.

Vicepreședinte BancPost, Transfond, președinte Nova Bank (bancă înființată de foști ofițeri KGB) și director în CEC Bank. Timp de 12 ani, din 2007, a lucrat și la Autoritatea Electorală Permanentă.

În 2020, dna Zoe a înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci denumirile ”Fără proști în funcții publice!”, ”Fără incompetenți în funcții publice!” și ”Repornim România! ALDE”.

Zoe Ghinescu a fost trezorier al ALDE și candidat impus de partidul lui Tăriceanu la Consiliul Local Sector 1.

Vizualizări: 5,986

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: