Parlamentul European votează un nou împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, într-un moment în care sprijinul financiar pentru Kiev pare să fi intrat într-o zonă a paradoxului. După ani de finanțare masivă, livrări constante de armament și pachete succesive de ajutor, tot mai mulți europeni se întreabă: unde se duc, de fapt, banii?

În spațiul public apare o percepție tot mai des întâlnită – aceea că Ucraina nu mai este doar beneficiar de ajutor, ci a ajuns inclusiv furnizor de armament pe piața europeană. Real sau nu, acest sentiment alimentează un disconfort legitim: cum se face că un stat finanțat și înarmat constant ajunge să vândă armament acelorași țări care o înarmează?!

În acest ritm, nu ar mai fi o surpriză ca peste o perioadă de timp, să aflăm că Ucraina oferă împrumuturi Europei. Ironia nu mai este doar amară, ci devine simptomatică pentru lipsa de transparență.

Problema reală nu este sprijinul acordat Ucrainei, ci absența unui control contabil clar și public asupra fondurilor uriașe trimise acolo. Odată ajunși în Kiev, banii par să intre într-o zonă gri, unde explicațiile sunt puține, iar răspunsurile lipsesc.

Pe scurt, Europa continuă să plătească, Ucraina continuă să primească, iar contribuabilul european rămâne cu aceeași întrebare: cine verifică, cine răspunde și cine explică?

Restul… Dumnezeu știe. Pentru că pământenii, se pare, nu.