Actualitate

Park and ride cu sute de locuri de parcare, în zona CET

O parcare de tip park and ride se va contura la marginea municipiului Târgu Jiu. Investiția va fi realizată în zona CET, anunță primarul Marcel Romanescu, și va avea câteva sute de locuri de parcare atât pentru autoturisme, cât și pentru microbuze sau autobuze. Proiectul este finanțat cu bani europeni.

Cei care își vor lăsa mașinile în această parcare, vor putea merge apoi spre principalele zone din oraș cu troleibuzul. “În zona CET, vom avea acel Park and ride, care e deja aprobat. Avem proiectul pregătit, așteptam să se deschidă linia de finanțare și să mergem cu acel megaproiect să obținem finanțare europeană. Înseamnă o suprafață de teren de câteva hectare pe care o alocăm unei mari parcări în Târgu Jiu pentru cetățenii care poate nu găsesc locuri de parcare pe raza municipiului, își lasă mașina în acea zonă și, de acolo, vor pleca permanent spre toate destinațiile din Târgu Jiu. Sunt câteva sute de locuri de parcare pentru autoturisme, pentru microbuze sau autobuze”, a anunțat primarul Marcel Romanescu, la Accent TV.

Parcarea va fi gratuită, mai adaugă primarul Romanescu. Astfel de parcări vor fi realizate la toate intrările în Târgu Jiu. „Și dinspre Scoarța, Bumbești-Jiu și o avem pe aceasta care vine din zona Rovinari și la coborârea din inelul de pe centură. Va fi o mega parcare. E o altă investiție pe fonduri europene”, a mai explicat Romanescu.

Vizualizări: 2,245

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: