Eveniment

Pădure defrișată în Gorj. Poliția și Garda Forestieră, la fața locului - FOTO

Sute de copaci dintr-o pădure din Bumbești Jiu au fost puși la pământ, spre disperarea locuitorilor din zonă. Aceștia au sesizat autoritățile, iar vineri Poliția și Garda Forestieră au mers la fața locului.

Șeful Ocolului Silvic Parângul Mic, Marcel Dumitrescu, a susținut în presa locală că este doar un procedeu de aranjament, respectiv o tăiere în crâng de salcâmi. În realitate, au fost puși la pământ zeci de cireși, mesteceni, plopi, stejari și salcâmi, copaci tineri și bătrâni, iar zeci de trunchiuri marcate așteaptă aceeași soartă.

”Este o tăiere de crâng de salcâm. Este autorizată, totul este legal. Este vorba despre un amenajament silvic, tăiere de crâng. Lemnele vor ajunge către membrii obștii. Așa este tehnica la crâng, se taie toți arborii pentru că ei se regenerează prin lăstărire”, a spus Dumitrescu pentru o publicație locală.

În urma sesizărilor jurnaliștilor și a localnicilor din zonă, conducerea IPJ Gorj a dispus verificări. A fost sesizată și Garda Forestieră Gorj care a transmis prefectului Corneliu Răducan Morega documentele cu privire la acest caz. 

În total, va fi tăiat un volum de 199,39 mc de pădure, în baza unei proceduri de ,,tăiere la ras”. 

Vizualizări: 6,114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: