Eveniment

Om bătrân, își bate nevasta

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au reținut ieri, pentru 24 de ore, un bărbat de 62 de ani, din orașul Novaci, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare. Deși aproape a ajuns la vârsta a treia, omului nu i-a venit deloc mintea la cap.

 

Din cercetări, polițiștii au stabilit că ieri, în timp ce se aflau la locuința de domiciliu, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa.

 

Totodată, acesta i-ar fi adresat amenițări cu moartea și acte de violență chiar și în prezența organelor de poliție.

 

Polițiștii au întocmit formular de evaluare a riscului, rezultând faptul că există risc iminent, fiind emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, a comunicat IPJ Gorj.

 

Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului, sub supravegherea unității de parchet competente.

Vizualizări: 1,106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: