Actualitate

Burlan: Putem funcționa în condiții comerciale cu aceste grupuri

Complexul Energetic Oltenia va funcționa cu cele șapte grupuri energetice pe baze comerciale și în anul 2023, a declarat directorul general al companiei, Daniel Burlan, la o conferință organizată de publicația “Focus Energetic”, arată e-nergia.ro.

Compania avea înainte de planul de restructurare 12 grupuri. Două au fost închise anul trecut, cu pierderea licenței, două au fost externalizate, fiind vorba de cele de la termocentrala Craiova II, iar unul este în modernizare - grupul 5 Rovinari.

Compania are șapte grupuri funcționale, dintre care două ar trebui închise la finalul acestui an, potrivit planului de restructurare. 

Grupurile 3 Rovinari și 7 Turceni vor fi menținute în producție, a declarat managerul CE Oltenia, Daniel Burlan. “În planul de restructurare se prevedea închiderea grupului 3 de la Rovinari și a grupului 7 de la Turceni. Închiderea grupului 3 era corelată cu deschiderea grupului 5, la Rovinari, dar la grupului 5 a întârziat procesul de modernizare, știți ce probleme a avut contractorul Romelectro, iar grupul 7 de la Turceni era în ordinea de merit ultimul grup. Doar că a apărut această situație (criza energetică – n.red.) iar aceste grupuri trebuie să fie trecute în rezervă tehnică. Ele vor fi menținute în stare de funcționare și, la cererea Transelectrica, pot fi puse în funcțiune”, a spus Burlan.

“Atâta timp cât compania nu solicită creșterea ajutorului de restructurare, putem funcționa în condiții comerciale cu aceste grupuri”, a spus șeful CE Oltenia.

Deja este clar pentru toată lumea că anul 2023 va fi la fel de dificil precum anul acesta, pentru sistemul energetic. “Situația actuală ne cere ca aceste grupuri să aibă producție și în 2023, ele vor fi prevăzute cu producție, pentru că regimul de funcționare al CEO va fi cu cinci grupuri din șapte, la cinci grupuri în funcțiune trebuie să avem și grupuri în rezervă – fiecare grup are perioada sa de reparații anuale și de rezervă”, a explicat Daniel Burlan.

Vizualizări: 2,294

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: