Social

O nouă sponsorizare pentru DGASPC Gorj

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj a primit o nouă sponsorizare din partea SC SOCERAM SA.

„Cu ocazia sărbătorilor de iarnă 2023, în spiritul bunei colaborări dintre reprezentanții SC SOCERAM SA, cei ai Consiliului Județean Gorj și ai DGASPC Gorj, societatea a acordat o sponsorizare în valoare de 10.000 de lei, prin intermediul Asociației Inimi de Gorjeni, pentru a sprijini cazurile sociale din județul Gorj”, anunță instituția.

DGASPC Gorj este membru fondator al Asociației Inimi de Gorjeni, iar scopul asociației este acela de a sprijini activitatea Direcției. Cazurile sociale care vor beneficia de ajutor în urma acestei donații vor fi selectate de către asistenții sociali din cadrul DGASPC Gorj. În funcție de nevoile fiecărui caz, se oferă alimente, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, produse igienico-sanitare, medicamente, sau chiar asigurarea transportului la tratamente în clinici universitare.

„Reamintim faptul că SC SOCERAM SA a donat, în urmă cu 3 ani, mai multe produse IT pentru copiii de la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul în Dificultate (CSCCD) Târgu-Cărbunești și pentru tinerii găzduiți în Casa de tip familial pentru copilul separat temporar sau definitiv de părinții săi „Petrești” din Târgu Jiu, iar anul trecut, aceeași societate comercială ne-a oferit o nouă sponsorizare consistentă pentru toți copiii din sistemul de protecție al DGASPC Gorj. Mulțumim reprezentanților SC SOCERAM SA pentru întreg sprijinul acordat și pentru buna colaborare pe care o avem! Le dorim Sărbători Fericite, sănătate și succes în activitate!”, a precizat Laurențiu Diaconescu, directorul general al DGASPC Gorj.

 

Vizualizări: 653

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: