Actualitate

Explică de ce minerii nu mai au reacție

Mircea Gherendi, unul dintre salariații vocali din Complexul Energetic Oltenia, a explicat la Radio Infinit de ce nu mai sunt proteste, în ciuda veștilor rele pe care le primesc minerii și energeticienii. “Oamenii sunt în stare de șoc”, a spus Gherendi.

În aceste zile, salariații au aflat ba că nu se mai pot pensiona la 52 de ani, ba că pierd jumătate din voucherele de vacanță, ba că tichetele de masă vor fi reduse. Asta pe lângă vestea mai veche, dar pe care nimeni nu o înțelege, că grupurile energetice vor fi închise la finalul anului 2025, nu în 2032, cum permit normele europene.

“Nimeni nu poate să își dea seama de ce s-a ajuns la această soluție. Uniunea Europeană nu ne-a cerut să închidem termocentralele în 2026. Ne-am asumat noi, partea română, niște măsuri”, a spus Gherendi.

Rămâne de văzut dacă aceia care au fost șefii CE Oltenia atunci când a fost negociat planul de restructurare vor răspunde pentru faptele lor, fie politic, fie administrativ. Deocamdată, cei care au negociat pentru închiderea accelerată a mineritului sunt mai bine plătiți decât alți salariați.

Vizualizări: 2,760

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: