Actualitate

Numărul de angajări la CEO, mai mare decât al pensionărilor

Complexul Energetic Oltenia a făcut în acest an circa 1.400 de angajări pe durată determinată, iar acestea continuă pe măsură ce alți salariați se pensionează.

Practic, este vorba de cele 600 de angajări aprobate de guvern, pentru a crește producția de energie preconizată inițial, dar și de alte 800 de angajări prin care să fie supliniți cei 800 de salariați care s-au pensionat în ultimul an.

Potrivit planului de restructurare, compania trebuie să aibă la finalul anului cu circa două mii de salariați mai puțini decât avea la început. Măsura este teoretic respectată, pentru că vor înceta contractele pe perioadă determinată, dar cele mai multe vor fi reluate în primele zile ale lunii ianuarie.

Liderii sindicali spun că un salariat nou nu poate face munca unui salariat cu experiență, care se pensionează. Mai ales în termocentrale, au nevoie de săptămâni sau chiar luni pentru a cunoaște instalațiile la care au fost repartizați.

 

Vizualizări: 4,814

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: