Diaspora

Un român umilit de patron în Italia și-a dat foc

Mulți români plecați la muncă în străinătate sunt la mâna unor angajatori care își bat joc de ei. Este cazul unui bărbat de 50 de ani, Constantin Ceoclu, angajat la un bar în orașul metropolitan Cagliari. 

Bărbatul a sunat sâmbătă dimineața la 113 și a anunțat că o să dea foc patronului barului, care nu i-a plătit salariul. Omul era disperat, disperarea aceea a unui om plecat de acasă pentru că nu avea cu ce să trăiască, într-o lume în care fără acele sute de euro nu-și vede ziua de mâine. A lui și a familiei.

Constantin Ceoclu se afla lângă un bar cu o găleată plină cu benzină și cu o brichetă în mână, atunci când au ajuns forțele de ordine. Doi polițiști au fost trimiși la fața locului, fiind avertizat și proprietarul barului, cel care nu i-a dat salariul românului.

Polițiștii l-au văzut pe bărbatul așezat pe o bancă, foarte agitat, cu găleata de benzină așezată lângă picioare.

Cei doi agenți au încercat să-l facă pe om să renunțe la gestul disperat, dar în zadar.

Bărbatul, care ținea o brichetă, cu un gest brusc și neașteptat, a declanșat o scânteie care a dat naștere unei flăcări care l-a învăluit. În același moment, un agent s-a repezit în direcția bărbatului, în încercarea de a stinge flăcările, dar a suferit și el arsuri grave. 

Celălalt polițist, folosind mai întâi extinctorul din mașina de serviciu și apoi un hidrant dintr-o cameră din apropiere, a reușit să reducă flăcările eliberând colegul rănit de îmbrăcăminte, pentru a limita consecințele mult mai grave.

Cei doi răniți, românul și polițistul, au ajuns la spitale diferite, în stare gravă.

Vizualizări: 2,757

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Diaspora:

Citește și: