Social

Număr aproape dublu de donatori de sânge

Numărul persoanelor care au donat sânge în ianuarie 2024 este cu 80% mai mare faţă de aceeaşi lună a anului trecut, reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Gorj fiind nevoiţi să programeze donatorii, a declarat, pentru AGERPRES, directoarea instituţiei, Călina Căluţoiu.

Potrivit sursei citate, în primele trei luni ale acestui an, numărul donatorilor a fost de aproximativ 1.900 de persoane, faţă de circa 1.300 în primul trimestru din 2023.

"După acea modificare a valorii tichetelor, a fost într-adevăr o creştere exponenţială a numărului de donatori începând cu 1 ianuarie, undeva în ianuarie, chiar după prima săptămână din lună am început până la urmă să programăm cumva numărul de donatori, nefăcând faţă la undeva la 100 de prezentări pe zi, tot a fost o creştere cu 80% a numărului de donatori faţă de luna ianuarie a anului precedent. Creşterea s-a păstrat, dar de atunci noi am început să programăm donatori în funcţie de stocul grupelor sanguine, de cererile din spital, de posibilitatea de a livra şi de a ajuta celelalte judeţe acolo, pe produsele şi pe grupele care le sunt deficitare. Putem spune că într-un fel s-a atins o autosuficienţă pe grupe, pe partea roşie din produsele sanguine, în continuare mai sunt probleme pe masa trombocitară, acolo încă nu se reuşeşte în totalitate la nivelul reţelei transfuzionale să se acopere solicitările", a precizat Călina Căluţoiu.

Ea a precizat că au existat şi persoane care au fost respinse la donare, din cauza unor afecţiuni medicale.

Din punct de vedere al personalului angajat, Călina Căluţoiu a afirmat că numărul angajaţilor este foarte mic comparativ cu volumul de muncă.

La CTS Gorj lucrează, în prezent, 11 angajaţi, inclusiv personal TESA.

Vizualizări: 377

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: