Social

Noi bilete de tratament pentru pensionari

Casa Județeană de Pensii Gorj a primit biletele de tratament balnear pentru cea de-a treia serie din acest an, având ca dată de începere a sejurului perioada 22 – 25 martie 2024.

Pentru această serie, Casei Județene de Pensii Gorj i-au fost repartizate 58 de bilete pentru stațiunile 1 Mai, Amara, Bala, Buziaș, Geoagiu, Moneasa, Olănești și Pucioasa. Dintre acestea, 34 de bilete au fost alocate automat solicitanților, în funcție de punctajul obținut.

Lista cererilor aprobate este afișată la sediul instituției și pe pagina de internet a Casei Județene de Pensii.

„Conform criteriilor, diagrama de alocare automată a biletelor de tratament balnear, realizată de aplicația informatică, nu poate fi modificată. Biletele de tratament balnear, atât cele repartizate, cât și cele nerepartizate, se vor distribui în zilele de 11, 12, 13, 14, și 15 martie 2024, în funcție de data comunicată fiecărui beneficiar.

În cazul în care titularul nu se prezintă pentru ridicarea biletului de tratament balnear, în perioada programată, și nu a anunțat, în prealabil, compartimentul gestiune bilete tratament, despre acest fapt, repartiția este anulată, iar biletul se redistribuie altui solicitant”, anunță conducerea CJP Gorj.

Mai sunt două locuri disponibile în stațiunea Amara, 11 la Bala, nouă locuri la Olănești și două la Pucioasa. Aceste locuri se pot elibera persoanelor interesate, indiferent dacă au depus sau nu cerere.

Toate biletele nevalorificate până în data de 15 martie 2024, ora 13:30, vor fi redistribuite.

Sejurul asigurat printr-un bilet de tratament balnear este de 16 zile, iar titularul are obligația să se prezinte în stațiune la data înscrisă pe bilet.

Vizualizări: 588

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: