antiVirale

Meci caritabil pentru salvarea antrenorului Florin Bejinaru

Primăria Târgu Jiu va pune la dispoziție Sala Sporturilor pentru un meci caritabil organizat pentru a strânge banii necesari pentru tratamentul și recuperarea antrenorului Florin Bejinaru. 

Fost fotbalist la Pandurii la promovarea formației gorjene în Liga 1 și apoi antrenor secund al lui Emil Săndoi în prima ligă, Florin Bejinaru a fost unul dintre antrenorii dedicați ai clubului fanion al Gorjului și a lucrat la echipă până la intrarea în faliment de anul trecut, fiind secund la prima echipă, antrenor la echipa secundă sau șef al centrului de juniori. În ultimul an a fost însă antrenor al primei echipe de seniori până când clubul a intrat în faliment și a rămas fără loc de muncă. La un moment dat ar fi dorit să antreneze grupe de copii la noua secție de fotbal a CSM Târgu Jiu dar a ales să continue la echipa care l-a format crezând până în ultimul moment că nu va dispărea. 

La începutul acestui an a fost diagnosticat cu o tumoare cerebrală și a fost operat în București, Acum are nevoie de sprijin financiar pentru tratament și a face recuperare la o clinică din străinătate. 

Astfel, un meci demonstrativ Pandurii Târgu Jiu – Old Boys va avea loc pe data de 4 aprilie, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, primarul Marcel Romanescu anunțând deja că primăria va pune la dispoziție Sala Sporturilor pentru eveniment. „Împreună pentru Florin Bejinaru! Ne alăturăm inițiativei Pandurii Târgu Jiu - Old Boys de a veni în sprijinul unui mare fotbalist și antrenor târgujian, Florin Bejinaru. Punem Sala Sporturilor la dispoziție pentru organizarea unui eveniment dedicat strângerii de fonduri pentru a-l ajuta pe sportiv să depășească problemele de sănătate cu care se confruntă”, a anunțat edilul precizând că acest spectacol sportiv va avea loc în data de 4 aprilie, de la ora 18:00.

Primarul Marcel Romanescu a mai precizat că și la concertele organizate de Primăria Târgu Jiu cu ocazia Festivalului Etniilor, va avea loc o nouă strângere de fonduri pentru antrenorul Florin Bejinaru. Este vorba de un eveniment organizat în data de 6 aprilie, începând cu ora 19:00, în Piața Prefecturii, la care vor participa Taraful Constantin Lătărețu, Diana Matei și Taraful Cleante.

 

Vizualizări: 1,530

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din antiVirale:

Citește și: