Eveniment

Mașină cumpărată cu bani falși

Un tânăr din judeţul Dâmboviţa, a ajuns după gratii, fiind acuzat că a cumpărat o maşină cu bancnote false de euro. La percheziții, anchetatorii i-au găsit în locuință peste 5.000 de euro în bancnote falsificate.

Potrivit poliției, în 10 noiembrie, într-o societate comercială situată pe A1 Bucureşti - Piteşti, tânărul ar fi pus în circulaţie bancnote false, în euro, pe care le-ar fi înmânat ca bancnote autentice persoanei vătămate, reprezentând contravaloarea preţului stabilit în cadrul unui contract de vânzare-cumpărare a unui autoturism.

„În urma desfăşurării percheziţiilor la locuinţele acestuia, a fost descoperit şi indisponibilizat autoturismul însuşit de către persoana bănuită de săvârşirea infracţiunilor, dar şi 5.170 de euro, din tipul de fals cunoscut la nivel european PROP-COPY”, a mai transmis poliția.

Tânărul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

El este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie de valori falsificate şi înşelăciune.

Vizualizări: 994

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: