Ultima oră

Căldură pentru elevii din Motru

 Licitația pentru montarea noilor centrale termice în unitățile de învățământ din Motru va fi lansată săptămâna viitoare,potrivit anunțului făcut de primarul Cosmin Morega după primirea documentației de la proiectant. Edilul susține că investiția ce vizează școlile și grădinița debranșate la începutul anului este una complexă și necesită firme serioase care să lucreze pe loturi, astfel încât mii de copii să aibă căldură în clase odată cu începerea sezonului rece.

„Miercuri, colegii mei au insistat foarte mult la proiectant și au reușit să intre în posesia documentației. Se verifică cele 5 documentații pentru cele 5 școli și grădinița de pe raza municipiului Motru, pentru a putea face recepția proiectului și a tuturor documentelor finale și, bineînțeles, după care, să pornim achiziția pentru această lucrare și investiție importantă la Motru. Toată lumea a considerat că este ceva ușor, simplu de făcut, întotdeauna comparând o lucrare mai complexă cu o lucrare de apartament, ceea ce nu este chiar așa, vorbind de sute, de zeci de copii, de mii de copii care beneficiază de încălzirea pe baza acestui proiect și a acestor centrale montate și atunci este clar că include alte operațiuni tehnice, alte proceduri și, bineînțeles, să fie făcute și cum trebuie și luate toate avizele. Sper ca săptămâna care vine, luni, marți, miercuri, în funcție de cum vor termina colegii toate aceste documentații de recepționare și alte demersuri, pentru a putea fi scoasă la licitație lucrarea, să dăm drumul la licitații. Acum, toate variantele au fost ca să găsim cea mai scurtă formă legală cu privire la achiziție. Colegii știu ce au de făcut și sper ca și constructorii, care vor fi oameni serioși, așa mi-aș dori, să participe la această licitație, sunt împărțite pe loturi, s-ar putea să vină mai multe firme pe câte un lot, ca să nu se întindă mai mult decât o să facă treabă, ca să terminăm cât mai repede aceste instalații necesare încălzirii instituțiilor de învățământ de pe raza municipiului Motru”, a declarat Cosmin Morega, primarul municipiului Motru, în spațiul public. 

Vizualizări: 353

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: