Anchetă

Mafia lemnului. Ofițer de poliție, încătușat

Ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție au făcut, joi, zece percheziții domiciliare pe raza județelor Mehedinți, Gorj și Olt. Un ofiţer de poliţie judiciară de la Baia de Aramă a fost reţinut pentru 24 de ore. Acesta a sustras lemne şi a accesat ilegal sistemul SUMAL 2.0 pentru a ascunde scriptic că lemnul lipseşte. Apoi a încercat să deturneze ancheta.

Potrivit DGA, în cursul anului 2023, prin intermediul unor persoane, polițistul a tăiat, fără drept, arbori din fondul forestier naţional pe raza comunei Balta, judeţul Mehedinți, şi l-a determinat pe un brigadier din cadrul Ocolului Silvic Tarniţa să folosească fără drept dispozitivul de marcat arbori şi, totodată, să introducă, în aplicaţia SUMAL 2.0, tot fãră drept, date eronate, respectiv înălţimi și diametre subevaluate ale arborilor tăiaţi.

Pentru a ascunde furtul lemnelor, ofițerul de poliție judiciară a accesat ilegal SUMAL 2.0, sistem informațional de urmărire a materialului lemnos, folosind fără drept datele de conectare ale unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Tarnița

„În activitatea sa, ofiţerul de poliţie a beneficiat şi de ajutorul unui conducător auto, suspect în cauză, acesta din urmă completând în aceeaşi aplicaţie faptul că a transportat materialul lemnos pe raza comunei Bala, în realitate lemnul fiind comercializat unor terţe persoane, iar sumele de bani rezultate au fost însuşite de ofiţerul de politie”, arată Direcția Generală Anticorupție.

Ulterior, în vederea împiedicării aflării adevărului, ofiţerul de politie a făcut demersuri pe lângă angajaţi din cadrul Ocolului Silvic să declare, contrar realităţii faptice, că datele existente în avizele implementate în aplicaţia SUMAL 2.0 corespund realităţii.

”În cursul cercetărilor, ofiţerul de poliţie a depus şi o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă în care a solicitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a unor persoane necunoscute pentru comiterea infracţiunii la regimul silvic, infracţiune pentru care ofiţerul de poliţie este cercetat în prezenta cauză. Totodată, în scopul influenţării unor potenţiali martori şi distrugerii de materiale de probă cu potenţial incriminator, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ofiţerul de poliţie l-a urmărit pe un alt ofiţer de poliţie din cadrul IPJ Mehedinţi, care fusese delegat de către procuror să efectueze cercetarea la faţa locului şi i-a cerut şi unei colege, poliţistă în cadrul Poliţiei oraşului Baia de Aramă, să îl anunţe cu privire la traseul urmat de organul de cercetare penală delegat de procuror. Aceeaşi solicitare a fost transmisă de ofiţerul de poliţie şi unei persoane fără calitate specială”, mai transmite DGA.

De asemenea, polițistul a încercat să facă un martor să nu declare adevărul, l-a imobilizat și l-a verificat dacă poartă microfon.

Vineri, ofițerul va fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.

Vizualizări: 3,684

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Anchetă:

Citește și: