Eveniment
Luată la bătaie în stație de autobuz

Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizați ieri prin apel 112 de către o femeie, de 40 de ani, din comuna Negomir, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de către concubinul ei în vârstă de 46 de ani, din aceeași localitate.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit că în timp ce se aflau în stația de autobuz din satul Paltinu, în urma unui conflict spontan, bărbatul ar fi lovit-o de mai multe ori cu o scândură în zona membrelor inferioare și ar fi tras-o de păr pe concubina sa.
Femeia a refuzat deplasarea la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză a fost completat formularul de evaluare a riscului, din care rezultă că există risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Vizualizări: 390
