Ultima oră
Decesele, duble față de nașteri în Gorj

O realitate sumbră se conturează în județul Gorj, unde dezechilibrul dintre generații adâncește o criză demografică fără precedent. Datele statistice aferente verii anului 2026 arată că regiunea se află pe un panta descendentă accelerată,numărul persoanelor care pierd lupta cu viața fiind aproape dublu comparativ cu cel al bebelușilor veniți pe lume.
Cifrele oferite de Direcția Județeană de Statistică indică un decalaj uriaș la nivel lunar: în timp ce au fost raportate 324 de decese, spitalele din județ au înregistrat doar 176 de nașteri. Această prăpastie plasează Gorjul la coada clasamentului național, pe locul 34 din 42, având o contribuție extrem de modestă — de doar 1,4% — la rata natalității din România.
Rădăcinile acestei depopulări sunt strâns legate de situația economică precară a zonei. Fără locuri de muncă atractive, cu salarii competitive și în lipsa unor infuzii serioase de capital, Gorjul rămâne codaș la atragerea investițiilor străine. În lipsa oricăror perspective comerciale sau industriale, tinerii aleg să plece, lăsând județul pradă unui spor natural tot mai accentuat negativ.
Vizualizări: 113
