Politică

Liderii sindicali din CE Oltenia, întâlnire cu ministrul Muncii

Liderii sindicali din Complexul Energetic Oltenia vor avea luni o întâlnire cu ministrul Muncii, Marius Budăi, pentru a discuta pe marginea Legii 197/2021, în baza căreia s-au pensionat mai devreme salariații din minerit și sectorul termoenergetic din toată țara, mai puțin din Gorj.

Casa Națională de Pensii, subordonată Ministerului Muncii, a interpretat legea în sensul de a nu recunoaște retroactiv condițiile grele de muncă, ci doar de la intrarea în vigoare. Aceste condiții reduc vârsta de pensionare cu șase luni la fiecare an lucrat.

Salariații au mers la instanță și în toată țara, mai puțin în Oltenia, au avut câștig de cauză. Dacă mă întrebați pe mine, pare o conspirație, să mai țină salariații CEO o iarnă - două, la serviciu. Altfel, ar pleca mii de salariați acasă în câteva luni, iar sistemul energetic ar sări în aer, la figurat, firește.

Doar că, se pare că va mai fi nevoie de energia pe cărbune mulți ani de aici încolo, așa că ar trebui să nu mai piardă timpul, să aplice legea, să îi lase pe oameni în pensie, și să angajeze tineri.

Reținem însă promisiunea acestei întâlniri a sindicatelor cu ministrul Budăi, anunțată ieri la Târgu Jiu de președintele PSD, Marcel Ciolacu.

 

 

Vizualizări: 2,404

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: