Actualitate

Joacă alba-neagra cu grupurile de la CE Oltenia

Închidem - nu închidem. Acestea sunt mesajele guvernanților legate de grupurile energetice de la Complexul Energetic Oltenia. 

Când discută cu Comisia Europeană, ne spun că abia acum negociază ca să nu fie închise. Când vin în vizite politice la Gorj, dau asigurări că nu se închide nimic multă vreme de acum încolo.

Grupurile 3 Rovinari și 7 Turceni ar trebui închise la finalul acestui an, potrivit planului de restructurare asumat de Complexul Energetic Oltenia. Premierul Ciucă a fost săptămâna trecută la Bruxelles, dar nu a obținut nimic concret, după cum chiar el a declarat.

"Am explicat situaţia specifică a României şi anume că ne găsim într-o regiune în care este nevoie să arătăm că solidaritatea despre care vorbim la nivelul Uniunii Europene necesită şi înţelegerea condiţiilor de securitate energetică. Am cerut acordul ca două dintre grupurile energetice, ce urmează să fie închise pe PNRR şi care au o capacitate de producţie de 300 megawaţi fiecare, să le punem în rezerva tehnică, pentru ca să le folosim în momentul în care avem nevoie de asigurarea securităţii energetice şi de echilibrarea energetică. În PNRR sunt cuprinse mai multe grupuri energetice programate să fie scoase din funcţiune conform angajamentelor de decarbonare, dar putem să vedem că la nivelul Uniunii Europene în actuala criză sunt mai multe state care folosec cărbunele pentru asigurarea securităţii energetice. Nu putem să lăsăm grupurile respective să funcţioneze, deoarece am obţinut deja bani europeni pentru introducerea lor în procesul de decarbonare prin planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, dar am putea să le trecem în rezerva tehnică şi să le folosim doar atunci când este nevoie. De aceea discutăm acum cu Comisia Europeană condiţiile tehnice pentru a face acest lucru", a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Ministrul Energiei a fost acum o săptămână și ceva în Gorj, unde a spus că nu se închide nimic. ”Gorjul este un judeţ vital pentru energie şi am încredere că prin soluţiile şi munca echipei PNL se va realiza modernizarea mult aşteptată. Le-am transmis că nu se închide nimic, de asta este nevoie de susţinerea lor pentru implementarea proiectelor de modernizare de la CEO, dar şi a celor pe care le vom demara cu finanţarea prin RePower EU, de la Hidroelectrica, şi altele”, a transmis Popescu.  

Noi pe cine să credem?

 

Vizualizări: 2,892

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: