Eveniment

Jaf cu cagule la o unitate minieră din cadrul CEO

Un jaf cu cagule a avut loc la o unitate minieră din cadrul CEO, două persoane fiind reținute de polițiști în urma apelului agenților de pază.

Un jaf a avut loc la Complexul Energetic Oltenia, pe raza localității Peșteana Jiu. Potrivit IPJ Gorj, pe data de 23 martie, Secția 5 Poliție Rurală Rovinari a fost sesizată prin apel de urgență despre faptul că persoane mascate ar fi încercat să sustragă un cablu electric de la un utilaj minier dezafectat, aflat într-o fostă carieră minieră din  Peșteana Jiu.

Polițiștii au stabilit că persoane necunoscute au încercat să sustragă un cablu electric de la un excavator minier dezafectat, secționându-l în mai multe bucăți.

Făptașii erau mascați cu cagule și au fost surprinși în flagrant de agenții de securitate. Unul dintre aceștia ar fi exercitat acte de violență împotriva celor doi agenți de pază după care ambii au părăsit locul faptei, abandonând cablul electric.

„În urma administrării probatoriului, la data de 24 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați de 37 și 34 de ani, ambii din orașul Rovinari, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și furt calificat", au transmis reprezentanţii IPJ Gorj

Vizualizări: 7,207

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: