Ultima oră

Închisoare cu executare pentru un gorjean. Ce a făcut!

Scene șocante, desprinse parcă dintr-un film de groază, într-o comună din Gorj! Un bărbat din județ a ignorat complet ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgu Cărbunești, a revenit obsesiv la locuința unde îi era interzis accesul și a semănat panică: a intrat în curte noaptea, a încercat să pătrundă în casă pe geam cu un cuțit, a sunat victima deși îi era interzis și a tăiat cauciucurile unei mașini.

Totul s-a întâmplat în 25–26 august 2025, când individul s-a deplasat de mai multe ori la locuința din satul Șipotu, comuna Turburea, deși avea obligația clară de a păstra o distanță de minimum 50 de metri și de a nu lua legătura sub nicio formă cu victima minoră.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul a apărut mai întâi ziua, în jurul orei 17:00, intrând în curtea locuinței pentru a participa la o petrecere, încălcând flagrant ordinul de protecție. Nimeni nu bănuia însă ce urma să se întâmple câteva ore mai târziu.

În miez de noapte, în jurul orei 00:18, acesta a revenit. De data aceasta, lucrurile au degenerat grav: a intrat din nou în curte, a pus mâna pe un cuțit, a încercat să pătrundă în locuință pe un geam întredeschis și a fost oprit cu greu. Când i s-a spus că va fi chemată poliția, a ieșit în stradă și, într-un acces de furie, a înțepat cauciucurile unui autoturism VW parcat în fața casei.

Ca și cum nu era suficient, la scurt timp după aceea, a sunat victima minoră de două ori, deși îi era interzis orice contact, inclusiv telefonic.

Anchetatorii au stabilit că nu era prima dată când bărbatul încălca ordinul de protecție. Avea un istoric recent de fapte similare, fiind deja trimis în judecată într-un alt dosar pentru încălcarea aceluiași ordin.

Faptele au dus la reținerea sa pentru 24 de ore, urmată de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Judecătoria Târgu Cărbunești a pus capăt acestui coșmar pe 16 decembrie 2025. Instanța l-a condamnat pe inculpat la 1 an și 7 luni de închisoare cu executare, în regim de detenție, pentru încălcarea ordinului de protecție în formă continuată.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, bărbatul a primit și interdicții severe, timp de 3 ani după eliberare: nu are voie să se apropie de victimă la mai puțin de 20 de metri; nu are voie să se apropie de locuința acesteia; nu are voie să comunice cu victima sub nicio formă; i-au fost interzise anumite drepturi civile și politice.

Instanța a menținut arestul preventiv, iar zilele petrecute deja în arest au fost deduse din pedeapsă.

Un caz cutremurător care arată, încă o dată, că ordinul de protecție nu este o formalitate, iar ignorarea lui poate duce direct după gratii.
 
 
 

Vizualizări: 297

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: