Social

Fostul director din minerit care a salvat o viață

Omul de afaceri Dan Gavrilescu, cunoscut opiniei publice din perioada în care era director comercial la Complexul Energetic Turceni, a salvat o viață, donând celule stem.

Povestea lui este prezentată pe pagina Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem.

Totul a început acum câțiva ani, când Dan Gavrilescu a participat la o acțiune de donare de sânge. “A aflat despre donarea de celule stem hematopoietice, care poate fi singura opțiune de tratament pentru unii din cei cu boli grave de sânge și, profitând de această ocazie, s-a înscris prompt în Registrul Donatorilor”, se arată în postarea celor de la Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem.

În urmă cu puțin timp a fost găsit compatibil genetic cu un bolnav hematologic. “Avea să fie sunat, peste câtiva ani, în noiembrie anul trecut, ca identificat genetic compatibil cu un bolnav hematologic. Era donatorul nr. 39 din Registru. Avea să devină, curând, eroul salvator al cuiva! Înainte de a veni în București se izbeste de resentimentele familiei si cunoscuților, speriati fiind că s-ar putea întâmpla ceva neplăcut, dar Dan era hotarat să-și ducă misiunea lui până la capăt”, este continuarea postării.

Povestea este prezentată nu ca să laude pe cineva, ci pentru ca noi toți să conștientizăm că, dacă ne-am înscrie în acest registru, am putea la un moment dat să salvăm o viață.

Dan Gavrilescu a lucrat în minerit până când i s-a făcut un dosar la DNA, în care a fost achitat, dar după ani de anchete și judecată.

 

Vizualizări: 7,761

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: