Eveniment

Fost șef de obște, judecat din nou pentru corupție

Fostul șef al Obștii Pociovaliștea din județul Gorj a fost din nou trimis în judecată pentru corupție. Procesul a fost înregistrat pe 25 iunie 2021 la Tribunalul Gorj, parte civilă fiind Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură.

Obștea Pociovaliștea are sute de hectare în administrare și primea anual sute de mii de lei subvenții de la APIA.

Ion Tomescu a mai avut o condamnare de 5 ani şi 4 luni de puşcărie, rămasă definitivă în 2016, pentru fapte care s-au petrecut în perioada 2004-2005. Era o perioadă în care Ion Tomescu şi alţi ciobani din preajma sa se plângeau public şi protestau în stradă pentru că nu li se face dreptate şi că Obştea Pociovaliştea este nedreptăţită în privinţa retrocedărilor pe care le solicita din fondul forestier al statului. 

Obştea solicita, prin preşedintele său, nu mai puţin de 504,9 hectare de pădure din muntele Mereuţu, judeţul Gorj, anchetatorii descoperind că Tomescu s-a folosit de acte false şi de şpăgi pentru a-şi atinge obiectivele pe care şi le propusese.

Vizualizări: 5,008

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: